Un pod de cale ferată s-a prăbușit în râul Tărlung, aflat sub cod roșu de inundații, în zona comunei Bădila din județul Brașov. Astfel, a fost afectată linia Brașov – Întorsura Buzăului, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), transmite Mediafax.
Podul de cale ferată s-a prăbușit în râul Tărlung, din cauza unei viiturii produse în zonă.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au transmis că a fost afectată linia Brașov – Întorsura Buzăului, însă că nu sunt trenuri blocate pe aceasta rută.
Purtătorul de cuvând al CFR, Oana Brânzan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că podul este distrus aproape în totalitate, astfel că circulația este închisă, iar până la retragerea apelor nu sunt șanse de deschidere.
„Este pe o secțiune interoperabilă, secția aparține gestionarului privat RCCF Trans, podul se află pe secția Hărman – Întorsura Buzăului: Podețul feroviar a fost aproape acoperit de ape, circulația este închisă în momentul acesta. Nouă ni s-a transmis că circulația feroviară este întreruptă, podul este distrus aproape în totalitate, a fost afectată o pilă de susținere. Deocamdată, până la retragerea apelor, nu sunt șanse de deschidere. Se va face o evaluare a avariilor și eventual să se stabilească măsurile de redeschidere”, a spus Oana Brânzan.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a prelungit valabilitatea codului roșu de inundații pe râurile din bazinele hidrografice Tӑrlung din judeţele Covasna şi Braşov până la ora 24.00. Pe râurile din bazinul hidrografic Trotuş din judeţele Bacӑu şi Covasna, avertizarea cod roșu de inundații este valabilă tot până la miezul nopții.